Sunt Natura logo
Ana Andreea Popa
Terapie cu natura

Ce ofer

Terapie cu natura

Povestesc des participanților cum am ajuns să fiu ghid de Terapie cu Natura.

S-a întâmplat în mod firesc. A fost o perioadă în care am trăit pentru prima dată, la un nivel pe care l-am recunoscut ca fiind profund, beneficiile unei relații de reciprocitate și deschidere către natura din jur. Schimbările din starea mea de conștiință erau atât de evidente, încât, oricât aș fi vrut să le pun la îndoială, nu aveam argumente.

Pentru mine a devenit un adevăr simplu faptul că natura poate vindeca și că te poate readuce Acasă, în interiorul tău.

Îmi doream să împărtășesc această „mică-mare” descoperire cu cât mai mulți oameni, așa că am început să caut modalități prin care să pot susține astfel de experiențe și pentru alții.

Așa am ajuns la cartea lui Amos Clifford și la asociația înființată de el, ANFT (Association of Nature and Forest Therapy).

Am apreciat încă de la început modestia și spațiul curat în care este susținută această practică: fără promisiuni grandioase de vindecare și fără așteptări rigide.

Cu toate acestea, sute de studii dedicate practicii Shinrin Yoku confirmă beneficiile timpului petrecut în natură.

La nivel fizic

  • creșterea nivelului de energie
  • susținerea sistemului imunitar
  • îmbunătățirea somnului și a digestiei
  • scăderea tensiunii arteriale

La nivel mental

  • reducerea stresului și a anxietății
  • creșterea capacității de concentrare
  • dezvoltarea creativității și a memoriei
  • îmbunătățirea stării generale de bine

La nivel emoțional și spiritual

  • cultivarea sentimentului de apartenență și conexiune
  • dezvoltarea capacității de a fi prezent
  • deschiderea către iubire, acceptare și iertare
  • apariția unui sentiment de întregire, sens și semnificație a vieții

Terapia cu Natura include practica Shinrin Yoku și toate beneficiile asociate acesteia. În plus, implică o formă de ghidare care susține participanții în accesarea acelui spațiu „dintre lumi” al psihicului, locul în care natura, simbolul și experiența interioară se întâlnesc.

Motto-ul ANFT este:

„Nature is the therapist. The guide only opens the door.”

(Natura este terapeutul. Ghidul doar deschide ușa.)

Alte informații

Terapia cu Natura este potrivită pentru grupuri de până la 12 persoane.

Durata unei sesiuni este de aproximativ 3 ore și se desfășoară, de regulă, în zona Sibiului, dar pot organiza întâlniri și în zona Cluj sau Brașov.

Cost: 100 lei/persoană, pentru grupuri de minimum 6 participanți.

Peste 400 de persoane au participat până acum la experiențele de Terapie cu Natura pe care le-am ghidat.

Privesc cu multă recunoștință fiecare întâlnire și fiecare om care a ales să își ofere acest timp. Dacă am reușit să plantez măcar o mică sămânță de inspirație, încredere sau reconectare cu sine și cu natura, atunci simt că această muncă și-a împlinit scopul.

Iată câteva dintre mesajele primite la finalul sesiunilor:

„Pe parcursul experienței mi-am dat seama că ceea ce făceam acolo îmi era foarte familiar. Mi-a amintit de copilărie, de felul în care petreceam ore întregi afară, explorând. A fost ca o reîntâlnire cu o parte din mine pe care o uitasem.”

„Sincer, nu m-aș fi gândit niciodată că simpla prezență în natură poate avea un efect atât de puternic. Am venit fără așteptări și am plecat surprins de cât de mult s-a schimbat starea mea în acest timp. A fost o experiență memorabilă.”

„La final m-am simțit în același timp odihnită și plină de energie. Parcă mintea s-a liniștit, corpul s-a relaxat și am plecat cu mai multă vitalitate decât aveam când am ajuns.”

„Simt că această experiență a venit exact în momentul potrivit. Trec printr-o perioadă cu multe întrebări și incertitudini, iar timpul petrecut în natură mi-a oferit multă claritate, știu mai bine încotro vreau să merg.”

„Sunt recunoscătoare atât pentru ghidajul tău, cât și pentru colegii și tot ceea ce au împărtășit pe parcurs. A fost o experiență profundă, pe care nu o voi uita prea curând.”

Terapie cu natura — fotografie 1
Terapie cu natura — fotografie 2
Terapie cu natura — fotografie 3
Terapie cu natura — fotografie 4
Programează o discuție