Peste 6 ani de experiență profesională s-au adunat în CV-ul meu în cadrul departamentelor de dezvoltare umană din companii cu profil IT.
În acea perioadă, pe lângă programe și proiecte dedicate performanței organizaționale, am coordonat cu succes numeroase activități de team building – unele punctuale, altele desfășurate pe parcursul întregului an. Aceste experiențe mi-au oferit o înțelegere directă a dinamicii echipelor, a provocărilor cu care se confruntă și a ingredientelor necesare pentru a construi relații de colaborare autentice.
Astăzi, vin în întâmpinarea companiilor cu experiența acumulată atunci, îmbogățită ulterior prin formarea și practica mea ca psiholog și ghid de Terapie cu Natura.
Ofer programe personalizate pentru echipe care își doresc să cultive mai multă autenticitate, încredere și conexiune între membrii lor. De asemenea, programele sunt potrivite pentru echipe aflate în procese de creație, dezvoltare sau transformare, care caută inspirație, claritate și un spațiu favorabil brainstorming-ului și generării de idei noi.
Fiecare colaborare este construită în funcție de nevoile și obiectivele specifice ale organizației, astfel încât experiența să fie relevantă și valoroasă pentru participanți.
Dacă îți dorești o ofertă de colaborare, lasă-mi un mesaj în care să îmi descrii pe scurt obiectivele echipei tale, iar eu voi reveni cu o propunere personalizată.

